Marți, 25 aprilie, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a apelor a transmis o avertizare hidrologică prin care anunță inundații în 7 județe din România, cod galben și cod portocaliu. Fenomenele vizate se vor manifesta în perioada 25 aprilie, ora 12:00 – 26 aprilie, ora 18:00.
Potrivit comunicatului de presă emis de către INHGA, fenomenele vizate pentru marți și miercuri sunt curgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibilitate de inundare.
Lacurile din 7 județe sunt vizate, existând o posibilitate foarte mare ca ploile abundente să le umple capacitatea în așa fel încât să poată depăși nivelul. Este vorba despre Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Cluj, Sălaj, Timiș, Caraș Severin.
„În intervalul 25.04.2023 ora 12:00 – 26.04.2023 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău, Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava, Moraviţa, Caraş (judeţele:Timiş şi Caraş Severin)”, se arată în comunicatul de presă.
În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, este posibil ca INGH să revină cu actualizarea prognozei hidrologice
(CITEȘTE ȘI: Vine urgia în România! După ploile abundente, hidrologii anunță cod galben de inundații!)